Jurnal de bord

E vacanţa copiilor. Mai vrând, mai nevrând, REcreatio e în pauză pentru şapte zile. Moment bun şi melancolic să rememorez orele de săptămâna trecută cu Ciprian (la cei mici) şi Adriana (la vârstnici…). Două stiluri, două abordări diferite, subsumate însă aceluiaşi crez pedagogic, aceloraşi ţinte discutate şi răsdiscutate în săptămânile precedente.

Cu Ciprian au făcut exerciţii de autocunoaştere prin desen. Fiecare are deja o mapă personală în care au început să se adune schiţe colorate. Ciprian este psiholog de formaţie. Temele şi jocurile propuse de el (îmi vine în minte exemplul: desenează-te pe tine ca şi cum tu ai fi părintele, iar pe tata/sau mama ca şi cum ar fi copilul; ce activitate i-ai da de făcut?), un puzzle emoţional, vor fi, sunt absolut convinsă, o bază de discuţie cu părinţii.

Îmi mai amintesc un “caz”: puştii sunt invitaţi să-şi deseneze, aşa cum ştiu ei, autoportretul pe o foaie colorată. Majoritatea se plasează centrat pe pagină, cu o excepţie, nu dăm nume…Un copil se desenează undeva în susul paginii mic, mic de tot. Întrebat de ce s-a plasat atât de modest şi de marginal, copilul ne decorcentează cu răspunsul: “ca să încapă în restul paginii tot oraşul”. Deci, n-avem probleme de personalitate, avem exces de generozitate. Ce drăguţ!

Sâmbătă, cei mari au avut întâlnirea cu Adriana. Adriana nu e numai tânără şi frumoasă, dar a mai adus şi o baghetă din care a picurat pulbere aurie peste planşele copiilor şi i-a invitat să intre într-o lume mirifică, în ţinutul poveştilor. Fiecare a desenat şi colorat un personaj, real sau imaginar pe care l-au ornat ulterior cu vopsele strălucitoare peste culorile acrilice de bază. Desenul meu preferat a fost un ciclop cu capul alb, enorm, care, din cauza atâtor vopsele sidefii devenise benign de discoJ.

După terminarea desenelor, copii şi-au plasat capodoperele pe o mare siluetă desenată pe un carton (era vorba de marele vrăjitooor) şi, din desenele proprii au animat laolaltă personajul. L-au şi botezat pornind de la iniţialele fiecăruia, şi cum erau prea multe consoane, Adriana şi-a cedat şi ea A-ul numelui. Nu mai ţin minte cum s-a numit personajul cu mâini, picioare, cap şi trunchi format din desene personale. Ia să mă uit în agendă!

 

Dana Papadima

Jurnal de bord

Şi-aşa am făcut cunoştinţă...

Am început săptămâna trecută, programul REcreatio de toamnă. Lucruri care fuseseră puse la punct de acum două luni păreau incerte. Copiii migrau de la o zi la alta, unii au renunţat din lipsă de timp şi prea multă şcoală. Până nu ne-am văzut la primul curs, nu am avut certitudinea că o să ne mai întâlnim o dată.

Cei doi profesori, Dani (maestrul taberelor şcolare cu program de sport) şi Florin (specialistul grupelor de vârstă REcreatio) şi-au luat în stăpânire spaţiul. Mai lipseau doar copiii. În câteva minute au apărut şi ei. Cu unii ne cunoscuserăm de astă vară, alţii au păşit ezitant înfrânându-şi cu greu temerile. N-a fost nevoie de prea multe introduceri. Aşa cum am sperat şi am anticipat, mişcarea şi sportul, jocul de echipă dublat de zicerea firească a lucrurilor pe nume sunt primele trepte către înfrângerea inhibiţiilor şi sudarea unei echipe.

La grupa de marţi, doi fraţi, fată şi băiat, sosiţi cu întârziere de numai cinci minute, au avut senzaţia că descoperă o echipă deja formată în absenţa lor şi au ezitat să li se alăture. Ar fi dorit, cu siguranţă însă primul pas nu le era la îndemână. Cei doi profesori au intuit perfect metoda prin care să le dejoace inhibiţiile de moment. Cu un tact care m-a tulburat, au venit, împreună cu restul echipei şi, rând pe rând, fiecare s-a prezentat şi a arătat că e nevoie de ei în grup. Către a doua parte a programului, întreg spaţiul trepida de întreceri, joacă şi râsete.

La cei mai "bătrâni" din grupa de sâmbătă, lucrurile s-au petrecut mai fluent dinspre zona integrării în echipă, cu pauze între jocuri, în care copiii să se descopere şi să mai şi stea de vorbă. Între două concursuri, aşa, ca înţelepţii...şi să bea apă (plată), încet, cu sorbituri mici de om sfătos.

Dana Papadima

Jurnal de bord

În plină astenie de primăvară 2009, primesc de la prietena mea Mihaela Gînju propunerea de a mă ocupa de o şcoală de creativitate pentru copii sub patronajul Erudio. Calendarul pare imposibil: bibliografie şi programă, planificări şi, mai ales, profesori pentru diferitele module: teatru, plastică, limbaj, comunicare în echipă. Mai mult: trebuie să începem imediat după Paşte ca să avem timp să parcurgem tot traseul şi să terminăm  la începutul vacanţei de vară. Exact ca în paradoxul din “Zbor în bătaia săgeţii”, cartea lui Patavievici: săgetătorul lansează săgeata şi tot el aleargă în chip de ţintă… Resorturile se pun în mişcare cu acea incalculabilă vibraţie de care e în stare energia unui nou proiect. Şcoala de creativitate se va numi REcreatio, o inocentă fuziune lingvistică între cele două idei călăuzitoare: creativitate+joc.

Momentul în care ne-am cunoscut “cursanţii” (grupa mică de sâmbătă, grupa mare de luni, grupa mare de miercuri, grupa mica de joi care a migrat spre ziua de sâmbătă), orele în care ne-am îndelednicit, ne-am jucat, hârjonit, întrecut, contrazis, happening-ul de încheiere şi “ceremonia diplomelor” sunt tot atâtea argumente (încă vii şi neliniştite) că tot efortul nostru a meritat. Retrăiesc în flashback-uri imposibil de prins în peliculă sau casetă audio momente savuroase, profunde, suparealiste, bufe sau tragi-comice. După prima oră de teatru la cei mici (cu Michaela Mihailov) părinţii primesc de la copii un feed-back aproape unanim: “a fost foarte bine, ne-am bătut cu pernele”…credeţi-mă, a fost muult mai mult, dar deh! Ăsta a fost feed-back-ul.
La ora de plastică, Doina le dă o temă de tratat în comun: le împarte o pânză de dimensiuni mari în parcele corespunzătoare numărului de copii şi le recomandă să deseneze un fel de hartă în care anumite elemente (drum, apă) să continue, normal, de la un copil la altul. Stupoare! La început fiecare era atât de focusat pe creaţia proprie încât au ţinut să-şi marcheze cromatic şi geometric teritoriul. I-am învăţat, însă, să înceapă să lucreze împreună. La cursul de limbaj şi poveste, am făcut un brainstorming nebun cu soluţii (realiste, fanteziste, poetice şi suprarealiste) de a face mai respirabil traficul din Bucureşti. Copiii mi-au sugerat să totalizez propunerile lor şi să le trimit sub formă de mail la Primarul General. Ceea ce am şi făcut. Să ne mirăm că n-am primit nici un răspuns?

Am învăţat să animăm cuvintele, să facem poveşti şi mai ales, să ascultăm poveştile făcute de Celălalt. L-am înlocuit treptat pe Eu cu Noi. N-a fost uşor şi poate nu va fi de durată. Dar, da! Am lucrat în echipă, chiar şi la 7-8 ani, cu personalităţi fermecător de zbuciumate. Cu copii cu grade diferite de încredere în sine. Cu mici războinici, cu zâne blonde, cu flegmatici, cu sentimentali şi cu “timizi incurabili”. La ultima şedinţă au pregătit SINGURI dar ÎN ECHIPĂ un, cum sa-l numesc? spectacol, show în care s-au ocupat de tematică, scenografie improvizată din spaţiul şi obiectele de la sediu, regie şi interpretare. Am încercat să ne despărţim, în final, fără patetisme, în speranţa lui “Va urma”.

Cu unii dintre ei ne-am revăzut în programul de vară care s-a prelungit pe toată durata lunii iulie. Învăţând să fim împreună şi să alergăm desculţi în iarbă, să ne căţărăm pe tobogan, să facem măşti războinice la atelierele de la Muzeul Ţăranului, să jucăm  delicioase jocuri “retro” de tip Omu’ negru, ne-am trezit la finele câte unei săptamâni cu omuleţi care îşi bombăneau părinţii care au avut nechibzuinţa să-şi programeze concediul FIX când copiilor le era mai dragă lumea lor de la Recreatio de vară…

Suntem acum, noi cei de la REcreatio, în plină frenezie a programelor, planificărilor, colaboratorilor pentru Sesiunea de toamnă 2009. Un singur lucru mă bântuie, între atâtea obiective, metode, strategii. Să creăm din nou acea atmosferă, acel climat de joacă serioasă şi dezinvoltă, acel ceva de care copiii noştri au multă nevoie după orele de şcoală şi în locul singurătăţii din faţa calculatoului; exact ce-mi spunea, acum vreo două săptămâni Sonia, una din fostele “cursante”: Dana, ştii ce mi-a plăcut cel mai mult la voi la REcreatio? Faptul că fără să-mi fie totul permis, îmi era permis aproape totul: să mă joc, dar să fiu serioasă,  să simt că nu mă fac de râs dacă îmi exprim emoţiile mele cele mai adânci, să simt ca sunt eu însămi, dar împreună cu alţi copii.

Probabil că Sonia ne-a rezumat obiectivele cel mai bine. Aşa e la judecata copiilor!

 

Dana Papadima